Un Tezaur în oraşul lui Eminescu

Fondul Documentar Eminescu este cea mai completă colecţie de opere, ediţii şi exegeză eminesciană adunată într-un singur inventar. Cu un patrimoniu iniţial de 1500 de unităţi de biblioteca (lucrări monografice şi periodice), fondul a fost inaugurat la 19 decembrie 1997, în cadrul secţiei de coleţii speciale a Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu” din Botoşani, pe strada Cuza Vodă nr. 4D, unde a funcţionat până în august, 2004. Din 2004, acesta este păstrat şi funcţionează ca o secţie distinctă, specializată a Bibliotecii Judeţene,  într-un spaţiu personalizat, în sediul central al bibliotecii, pe Calea Naţională nr. 64. De la inaugurare, numărul de documente din alcătuirea fondului a sporit continuu şi însumează astăzi aproximativ 6000 de unităţi.

Fondul Documentar Eminescu este conceput ca un centru de informare  şi documentare în domeniul eminescologiei şi se adresează cu predilecţie cercetătorilor, pasionaţilor, precum şi studiului curent, didactic. Ca obiectiv principal, Fondul Documentar Eminescu îşi propune strângerea tuturor documentelor tipărite, înregistrărilor audio, video, materialelor de cartofilie, filatelie, numismatică şi chiar opere de artă, legate direct sau indirect de biografia sau opera lui Eminescu, ori de istoria provinciilor româneşti în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Din punct de vedere biblioteconomic Fondul documentar Eminescu are forma unei expoziţii permanente şi este împărţit în două săli: Donaţia Rogojanu, reprezentând nucleul, aproximativ ¾ din totalul documentelor şi care poate fi studiată numai în regim de sală de lectură şi, alături, cartea curentă, din care se poate face şi împrumut la domiciliu. Fondul este catalogat integral şi introdus în evidenţa computerizată, iar o parte din fond beneficiază de o evidenţă analitică. Este singurul fond din Biblioteca judeţeană unde se pot face căutări, inclusiv după cuprinsul volumelor, sau după adnotări.

Valoarea deosebită a Fondului Documentar Eminescu vine din numărul mare de documnete rare pe care le cuprinde. Spre exemplu, din cele 11 ediţii ale volumului de Poesii, al lui Mihai Eminescu, îngrijite de Titu Maiorescu (apărute între 1884-1913), care există acum la Botoşani, însuşi Perpessicius preciza că nu a văzut decît şase ediţii. Există, de asemenea, în cuprinsul fondului botăşănean ediţii pe care „Bibliografia Mihai Eminescu”, elaborată în anul 1970 de către serviciile bibliografice ale Bibliotecii Academiei, (care a fost aproape trei decenii singurul instrument de lucru în domeniu) nu le menţionează sau este nevoită să precizeze: „volumul n-a fost văzut”; informaţie „după presă” etc.

Multe dintre lucrări sunt ediţii bibliofile, aşa cum este cea din 1941 semnată de G. Ibrăileanu, apărută la editura Ministerelor de Artă şi Propagandă, în format III (29x22 cm.), pe hârtie canadian chamoix şi ilustrată de A. Brătescu-Voineşti. Altele sunt ediţii omagiale precum cea editată de municipiul Bucureşti din 1939. Unele sunt ediţii rare: cea de Poesii îngrijită de Matei Eminescu, sau cea în 126 de exemplare pe hârtie velină, vărgată îngrijită de G. Bogdan Duică, în 1924.

Fondul documentar Eminescu deţine şi un important segment de exegeză eminesciană, care cuprinde de la „Studiu Criticu” al lui Al. Grama (1891) sau cel al lui I. Petraşcu (1892), până la Grid Modorcea „Masca lui Eminescu” (1998) sau G.I. Tohăneanu, T. Vianu, I. Negoiţescu, D. Murăraşu, D. Caracostea, precum şi aproape toate scrierile biografice referitoare la Eminescu. (G. Călinescu, Augustin Z.N. Pop, Z. Dumitrescu-Buşulenga., M. Eliade, G. Tomozei, N. Zaharia, P. Vintilă, N. Georgescu, G. Muntean, D. Murăraşu, Theodor Codreanu, I. Buzaşi, I. Roşu etc.

O grijă deosebită se acordă reconstituirii mediului cultural, social şi istoric din epoca în care a trăit Eminescu. În acest scop biblioteca a cuprins şi o serie de manuale pe care Eminescu fie le-a studiat ca elev, fie a lucrat cu ele în perioada în care a funcţionat ca revizor şcolar, fie conţin texte ale sale: Elementariu, Viena, 1856; Samuil Andrievici, Karte de cetire, Viena, 1854; G. Hill Gramatica limbei române, Bucureşti, 1856; Dicţionar Germano-român, Braşov, 1853. Asemenea şi câteva reviste şi ziare româneşti (Familia, Convorbiri literare, Transilvania) şi străine (Romanische Revue), care au stat la îndemâna poetului şi în care a publicat sau care i-au fost dedicate (Buletinul Mihai Eminescu, editat de Lecca Morariu). În aceeaşi idee, se regăsesc în fondul Eminescu o serie întreagă de antologii, dintre care nu amintim decât una: Vasile Gr. Pop Conspect asupra literaturii române şi scriitorilor ei, Bucureşti, 1876 (prima antologie de literatură română în care, la p. 112-115 este menţionat M. Eminescu); alte lucrări de critică, istorie şi teorie literară (Adamescu, O. Densusianu, I. Lăzăriciu, G. Panu, până la G. Ivaşcu sau Dan Mănucă), ce alcătuiesc un mozaic complex şi destul de complet despre epoca  pe care a marcat-o Eminescu în fulgerătoarea sa trecere.

Multe dintre lucrările prezente în donaţie poartă însemnările autografe ale unor personalităţi. Prin ele valoarea documentelor care le tăinuiesc sporeşte şi mai mult. Însemnările autografe se împart în trei categorii dominante: Dedicaţii, însemne de proprietate şi însemnări de lectură. Însemnele de proprietate sunt completate de un număr relativ mic de ex-libris-uri, mai ales sub formă de ştampilă (de exemplu ştampila ex-libris a lui Titu Maiorescu, sau ştampila „Biblioteca D. Caracostea”. Dedicaţiile sunt cele mai numeroase.  Dintre ele amintim trei autografe ale lui Perpessicius, patru autografe Nicolae Iorga, sau Leca Morariu, D. Caracostea etc.

Preotul „Alecsandru Popsion” este şi el prezent în donaţie cu un însemn de proprietate autograf, deosebit, datat 1880, într-o scriere caligrafică cu cerneală neagră, pe p. de titlu a vol. 1 din Dicţionarului Germano-român întocmit de Gheorghe Bariţ şi Gabriel Munteanu, la Braşov, 1853. La fel, Ioan Petru Culianu care face o dedicaţie către Nicolae Manolescu, pe pagina de gardă a volumului I din Iter in silvis (1981). Pe ansamblul donaţiei, aproximativ 50 la sută dintre volume poartă cel puţin un însemn (autograf sau ştampilă). Acestea oferă informaţii valoroase despre circulaţia cărţilor şi fac din Fond o bibliotecă deosebit de valoroasă.

Despre această bibliotecă, Fondul Documentar Eminescu din Botoşani, s-a spus că ar fi cel mai durabil monument din câte i s-au ridicat vreodată lui Eminescu. Îmi vine în minte titlul unei cărţi: Eminescu Genialul botoşănean uitat de botoşăneni. Iată că şi cu o intârziere de un secol şi ceva, urbea lui a arătat totuşi că ştie să-l preţuiască. Existenţa Fondului Documentar Eminescu este un bun motiv de mândrie pentru orice român. Şi este încă un reper important în bogata viaţă spirituală a Botoşanilor care vă aşteaptă să-l vizitaţi.